Stiam ca sunt legata de el,da' nu atat de mult incat:daca moare el,mor si eu(e ca atunci cand cainele nu poate trai fara pisica si ea fara soricel).
Atunci cand citea si plangea,lacrimile lui stergeau cuvintele de pe pagini,iar cand il imbratisam avea mainile murdare,cuvintele de pe pagina ii erau imprimate pe palma.
Simtea ca poate sa faca mult mai mult decat ceilalti,spunea mereu ca pentru el moartea e doar un vis lung,dar ceea ce nu stia era faptul ca nu se va mai trezi niciodata,ca va fi ca o stanca pradata de intunericul noptii
si pazita de insectele care misunau pe langa ea.
Ii placea mereu sa deseneze imagini din viata lui,sa le arunce pe simpla foaie alba.Mi le arata deseori ,dar toate erau la fel ,toate erau in negru si gri.Trist era faptul ca tot ceea ce desena era adevarat,totul era din trairile lui.Poate ca el mi'a dat picatura de tristete,dar tot el m'a invatat ca viata e ca o floare care trebuie aratata si simtita pentru ca nu va tine mult...si toate s'au dus...si cu ele s'a dus si el...
